Carjaliul - Capitolul III

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

Nu vom urma pe Smarandita in calatoria sa, ci ne vom transporta la Iasi unde ajunse fara nici o intimplare insemnatoare, ca de acolo sa treaca la mosia tatalui sau. Dar aci fu silita sa se opreasca o zi, caci puterile o parasise cu desavirsire.

Ajungind in vechea capitala a Moldovei, Smarandita porunci surugiilor s-o duca la hanul ce va fi mai bun.

in acei timpi, Iasii fiind inca capitala, erau mult mai populati ca astazi si o mare afluienta de calatori veneau sa umple hotelurile sau mai bine zis hanurile, fiind pe atunci la moda limba turceasca si greceasca, dupa cum cu citiva ani in urma era la moda limba frantuzeasca, si dupa cum astazi este cea nemteasca.

Astfel hotelurile pe atunci se numeau hanuri, la urma hanurile se numira hoteluri si astazi in fine, hotelurile se intitula cu armonioasa denumire de Gasthauser!

Aceasta digresiune incheiata aci, cata sa spunem ca Smarandita putu cu mare greutate sa gaseasca o odaie goala.

Hanul in care se cobori Smarandita era in mare parte ocupat de Zamet-bei si de suita sa.

Zamet-bei era trimis de catre poarta cu o misiune secreta pe linga scaunul Moldovei. Cu toate aceste, incognitul sau nu era deloc bine pazit, caci un turc nu poate calatori fara o intreaga armata de servitori dupa dinsul, si stim ca aceasta clasa de oameni este departe de a fi discreta.

in momentul cind chibitca Smaranditei se oprea dinaintea portei hanului, Zamet-bei, care prinzise, sta lungit alene pe un divan in pridvorul din fata ulitei si-si fuma ciubucul.

El parea a fi un om ca de sasezeci de ani. Figura sa nu era repulsiva dar desfriul isi imprimase asupra trasaturilor sale nestersul sau sigil: ochii erau aproape stinsi; obrazul galben si zbircit ca pergamentul, barba seina, incurcata, hidoasa si nasul lung si cazut pe buze. Aceasta despre fizic; cit despre moral il ghiceste oricine. in cap purta o cialma ca toate cialmalele turcesti, adica multicolora: galbena, rosie si mai cu seama verde, – ca steagul lui Mahomet! Hainele sale se compuneau dintr-un fel de antereu lung si imblanit pe margini, de culoare albastra, iar salvarii sai erau atit de largi incit ar fi putut sa incapa intr-in- sii zece copii. Doi arapi cu iataganele trase sedeau stilpi, de-a dreapta si de-a stinga divanului, pe cind mai multi robi se imbulzeau imprejur, cari cu ciubuce, cari cu cafele, serbete si alte deliciuri orientale.

in fata divanului sta secretarul lui Zamet-bei, ai carui ochi mobili denotau falsitatea caracterului sau si micsorimea inimei sale. Acest secretar se numea Mehmed-efendi. El sta drept si cu miinile la piept, intr-o atitudine plina de umilire., si de cite ori Zamet-bei ii vorbea facea cite o temenea pina la pamint, ducind mina dreapta la frunte si la piept, iar cu cea stinga lua polpana antereului lui Zamet-bei si o saruta.

Zamet fuma din lungul sau ciubuc, sorbind din timp in timp si dintr-o ceasca de cafea fara miner, pusa intr-un zarf de argint, cind trasura Smaranditei se opri la poarta hanului. Girbovul bei isi arunca ochii cu distractiune ca sa vaza ce calatori sosesc si vazind chipul frumoasei Smarandita fu cit p-aci sa-i scape ceasca de cafea din mina. in ochii lui cei stinsi fulgerara ceva scintei si intorcindu-se catre Mehmed:

- Uita-te, zise el; ai mai vazut vreo alta hurie ca aceasta copila?

- Alah! sa va dea zile lungi si fericite. Ea ar fi demna chiar de haremul Padisahului!

- Asa; dar cred ca nu i-ar sedea rau nici intr-al meu!

- Luminele tale sunt mai mari ca lumina soarelui, stapine; cuvintele tale sunt intelepte ca versetele din Coran. Ghiaura e frumoasa si se va face dupa cum veti porunci.

- Alah Kerim! (Dumnezeu sa ne ajute.) Nu uita insa, Mehmed, ca am ispravit treburile si ca plecam miine seara. Fa pina atuncea cum vei sti mai bine, pentru ca sa se implineasca dorinta mea. Ghiaura, dupa cum ai zis, e frumoasa si simt in pieptul meu batind din nou patimele tineretei...

- Voi face asa precum va e voia, stapine. Ghiaura va pleca miine dimpreuna cu noi.

in timpul ce se urma dialogul acesta, in pridvorul hanului, Smarandita se scoborise din chibitca si intrase inauntru. Pe data ce hangiul ii deschise usa singurei odai ce se afla goala, ea se arunca pe pat ca sa se odihneasca, poruncind hangiului sa-i aduca cai de posta a doua zi dimineata.

intre acestea inserase de tot. Mehmed-efendi chema pe hangiu, il intreba cind pleaca noua-sosita, si aflind ca zisese sa-i fie gata caii in ziua, porunci hangiului sa spuna ca nu i-a fost cu putinta sa gaseasca.

A doua zi de dimineata cind Smarandita se destepta si chema pe hangiu, acesta-i spuse ca n-a putut sa gaseasca cai de posta.

Oricine isi poate inchipui supararea si nelinistea ei, insa, neputind sa faca altfel, fu silita sa taca si sa astepte.

Ziua se scursese lunga si agitata pentru Smarandita, care ardea de dorinta de a-si revedea parintii si locurile unde crescuse. Ea se revedea deja in acea casa unde copilarise, linga muma si tatal sau, in mijlocul tutulor acelor fiinte care o iubisera si o leganasera pe bratele lor, si in fine, ochii sai zareau deja acele dealuri albastrii carii apareau in departare ca spuma norilor diminetei in acele vai frumoase, umbrite de brazi sau de stejari si smaltate cu o mindrete de flori felurite ce imbata respiratiunea si uimesc vederea.

Acolo isi petrecuse si copilaria si primii ani ai junimei sale sub umbra acelor brazi ea incepuse sa viseze pentru prima oara, in acele vai incintatoare se ducea sa se racoreasca de un foc ce-i ardea peptul si ce-i era inca necunoscut. Ea avea dar dreptul sa cugete cu nerabdare la acele locuri si sa se uimeasca in fata suvenirei lor.

si, in adevar, Smaradita se lasa a fi luata de aceste ginduri si ochii se umpleau de dulci si calduroase lacramioare.

Pe cind ea visa desteapta in modul ce-am descris, usa odaii se deschise si un om de credinta, ce Cirjali ii detese ca sa-l aiba pe drum drept protector la vreme de nevoie, intra inauntru.

- Stapina, zise el speriat, Zamet-bei, care locuieste tot in acest han, a pus la amindoua usile ale gangului care duce la odaia dumitale cite doi arapi de caraula, carii nu lasa sa intre nici sa iasa nimini; eu abia am putut intra in gang pri-ntr-o fereastra.

- Ce zici, Dobre? striga Smarandita infricosata.

- Zic ca e intocmai cum spusei, stapina. Ba ceva mai mult. Se vorbeste ca Zamet-bei ar avea de gind sa te duca cu dinsul in tara turceasca.

Biata Smarandita incepu sa-si fringa miinile de jale si de durere, cind usa sa deschise din nou si hangiul aparu in prag cu un aer respectuos.

- Cuconita, in sfirsit a dat Dumnezeu sa gasesc cai si am pus de i-a si inhamat la o butca a mea, caci chibitca cu care ati venit s-a frint cind am vrut s-o bag subt sopron.

Smarandita nu mai stia de bucurie, iar Dobre sta prostit in mijlocul casei nestiind cum sa explice o asemenea intimplare.

intr-un moment se adunara toate cite erau prin odaie si Smarandita, Dobre si hangiul scoborira scara.

Ceea ce numise hangiul butca si ceea ce pe atunci se numea astfel, era o imensa careta cu zonturi si cu arcuri, vopsita pe dinafara cu galben si in loc de geamuri la usi, avea un fel de gelozele care se puteau imobliza dupa vointa.

Surugiii erau calari cu biciurile in mina, gata de pornire.

Usa butcei se deschise de catre hangiu si Smarandita intra inauntru. Dobre se pregatea s-o urmeze, dar hangiul fara ca sa-i dea timp inchide usa cu repeziciune, sari in laturi si surugiii plesnind din bice pornira in fuga mare lasind pe hangiu frecindu-si miinile de multumire si pe Dobre inmarmurit linga el.

Zamet-bei cu suita porni peste un ceas dupa Smarandita si ajungind-o afara din oras se urca linga dinsa si peste citeva zile trecura cu totii Dunarea in vilaietul Dobrogei.

Dobre fu aproape de a fi omorit de arapii lui Zamet, pe care hangiul ii asmutea asupra lui, ca sa scape de un om ce i sa parea primejdios pentru viitor. Plecarea grabnica a lui Zamet il scapa insa si el putu sa ia drumul catre Basarabia, unde si sosi in curind in satul in care locuia Cirjali...

Cit despre hangiu, Mehmed-efendi, secretarul beiului, ii numara doua mii de mahmudele de aur.

Carjaliul
Carjaliul - Capitolul II
Carjaliul - Capitolul III
Carjaliul - Capitolul IV

Aceasta pagina a fost accesata de 1554 ori.

Carjaliul - Capitolul III

Carjaliul - Capitolul III

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera