Maestrul din oglinda

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

O noapte de Anul nou si, sub ferestrele mele, Parisul, iar eu in odaia calda si voios luminata de electricitate. in acea seara nu iesisem si ma aflam singur. Cand zic singur, gresesc, caci eu sedeam pe un jet, iar maestrul din oglinda sedea pe un altul. si el vorbea, iar graiul lui era aci limpede ca o noapte cu luna, aci razvratit si intunecat. Cateodata insa acest grai al lui era si nespus de duios.

O! maestrul din oglinda, sezand pe un scaun ca si mine, si semanandu-mi ca doua picaturi de apa!

- Negresit, imi spuneau vorbele lui, multimea care-ti vede numele prin ziare, ti-l infasoara cu slava...

- Uiti ca cei care ma pomenesc, n-o fac decat ca sa ma spurce...

- Apoi ce e asta daca nu glorie? si acelasi lucru e si pizma lumei cand te vede trecand pe strade in luxul vesmintelor si al ghetelor de lac sau in plasa miresmelor in care te prinde buchetul de flori din automobilul ce te duce cu 60 de kilometre pe ora spre soarta. Ma iarta, voiesc sa zic: spre nemurire.

De altminteri, tu faci si de minune pe grozavul, caci chipul tau adevarat, ce ti-ar da pe loc de gol suferinta luptelor si umilintelor - nu se mai zareste de loc, atat de bine ai potrivit pe el masca trufiei si a unei desavarsite multumiri de viata.

- Dar...

- Nu lua osteneala sa-mi spui ca asa trebuie sa urmezi. Lumea te respecta, si iti faci astazi afacerile cu ea, tocmai pentru ca nu crede ca ai nevoie de dansa... Cu toate aceste, fiindca esti crezut dintre fericitii pamantului, si fiindca nu-ti umpli scrierile cu vaicareli, cei mai multi spun despre tine ca esti numai un mester al formei. Caci lumea isi zice cu drept: ce fond poate sa aiba cine n-a suferit?

- stiu, raspunsei maestrului din oglinda, a carui frunte se rasfrangea acum pustiita de trasnete in apa linistita a cristalului, stiu, si-am spus-o si eu odinioara - odinioara! - in limba pe care o vorbeam atunci:

A fost a mea mandrie sa par nepasator.
si lumea sa ma creada ca sunt nesimtitor.

O pauza... Dar tacerea mea nu tinu mult.

- Ei da! - sunt oameni care respecta rastristea din soarta lor. Dansii nu-si dau durerea in stamba - nu fac din ea un obiect de specula pentru a desfata pe public. Ranile primite si lacramile varsate si le ascund. si au fost amare lacramile, si dureroase ranile. Fiindca, orice s-ar zice, slava se cumpara scump. Ei! maestre din oglinda! maestre! Uita-te putin la eul meu din trecut - tu care stai acuma atat de linistit sub sticla ce te-a prins - uita-te si ai sa ma pricepi lesne... Pana la varsta de 14 ani, bunaoara, auzeam si eu ca se afla pe pamant oameni care n-au nici cu ce se hrani, nici unde se adaposti. Dar vorbe de-alde astea n-aveau nici un inteles pentru auzul meu de atunci, si pentru feciorul de bani gata pe care il intrupam. Sa n-aiba cineva ce manca? Dar cum sa fie aceasta cu putinta? Adica ce fel? Daca vreun asemenea cineva era tanar, n-avea el parinti? Cat despre cei mai in varsta, n-aveau ei case si mosii?

Vezi, prin urmare, bine, scumpul meu maestre de sub geam, care mi-era nevinovatia, si cat a trebuit sa ma coste mai tarziu lipsa in care m-au azvarlit imprejurarile.

- Dar pe mine? dar pe mine? striga maestrul din oglinda. Caci si pe mine ma ajunse blestemata asta de lipsa cu toate ca si eu fusesem nascut si crescut ca si tine in casa de oameni cu dare de mana. Nu-mi pare insa rau:

M-am luptat cu traiul zilnic si cu soarta ne-mpacata
Sub a careia sandala, inima-mi insangerata
Chiar si astazi e strivita - fara-nvins a ma fi dat.

Frumusetea vietei poate insa ca nici nu e alta, incheie maestrul din oglinda.

- stiu, stiu, strigai eu de pe scaunul meu, caci aceeasi e viata pe care am trait-o la randu-mi.

insa cu glas miscator, si ca si cum nu l-ar fi auzit, maestrul din oglinda urma:

- ti-am spus ca rastristea si lupta sunt frumuseti. Acum iti voi spune ca ele sunt, poate, singurele - caci asculta.

Puteam sa pier de mult daca neajunsurile nu m-ar fi razvratit impotriva obstelor natangi; daca noroaiele ce mi se azvarleau in obraz nu mi-ar fi ridicat sufletul, si daca mintea nu mi s-ar fi incordat, clipa cu clipa. Astfel a venit o zi cand am simtit ca sunt cineva, si sa te simti cineva e totul. A fi cineva, scumpul meu maestre, o stii ca si mine, e a fi o putere. Pizma si ura celor rai si mici m-au facut bun si mare. Asa s-a intamplat, fara indoiala, si cu tine. Multumeste insa lui Dumnezeu, cum ii multumesc si eu, caci daca esti astazi maestrul cel de pe scaunul de matase si din automobil - si pe care il hulesc inca multi - tu esti si maestrul din oglinda, pe care nimini si nimic nu-l mai poate atinge, si cand, maine, oglinda se va sparge...

- Ce va fi?...

- Cand oglinda se va sparge... Oh! maestre care ai suferit atat, cand oglinda se va sparge, vei fi si mai mare inca, caci vei fi atunci maestrul cel din inimi.

Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, si la acelasi ceas - dincolo de zari - sub cerul frumoaselor campii romanesti, curgea si un alt oras - curgeau Bucurestii - pe sub ferestrele celor care fac parte din sufletul meu...

(1902)

Maestrul din oglinda

Aceasta pagina a fost accesata de 1916 ori.

Maestrul din oglinda

Maestrul din oglinda

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera