Oceania - Pacific - Dreadnought

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

Era in ajunul anului 1952, iar vasul urias, acest Dreadnought al pacei, pe care inalta finanta franco-anglo-americana il pusese de vreo 20 de ani in executare, trebuia in curind sa fie inaugurat prin contactul ce avea sa ia cu apele oceanului.

De ici, de colo, se mai zvoneau inca critici, prin grai sau prin ziare, cu privire la opera de necrezut ce se intreprinsese. Dar, multumita celor 2 miliarde pe cari companiile de insemnatate maritime, asociindu-se, le cerusera prin subscriere de actiuni de la publicul lumei intregi, se indreptase pe cale buna infaptuirea ciudatei conceptiuni. in fond, aceasta conceptiune da fiinta nu unui vas, ci unui pod umblator - a carui platforma se uita foarte de sus la valuri, caci le predomnia de la o inaltime de 50 metri, si suprafata ei era deopotriva cu intreaga intindere a Parisului.

Sprijinita pe o padure de stilpi de otel, intre ale caror imperecheri se aflau, la distante calculate, roti cu un diametru de 20 de metri, si ce nu intrau in apa decit pe jumatate deoarece biconvexitatea lor pintecoasa cuprindea aer comprimat, spaimintatoarea pluta parea, deasupra valurilor, o bestie de apocalips.

Stilpii de otel pe linga ca erau foarte puternici, se mai aflau intariti si prin legaturi intre dinsii facute din lanturi si din panglici de otel ce pareau niste liane, asa cum se incurcau in toate partile si cum sfidau orice izbiri si zdruncinari.

La o inaltime, de 30 metri era o alta platforma - inferioara - care era inchisa pe margini pina la o inaltime de 5 metri.

in acest asa-zis subsol al plutei fusesera instalate numeroase uzine de producere a fortei adunate de la cele peste 10.000 de motoare.

Aceste motoare actionau rotile cari, purtind in pintecele lor aer comprimat, sustineau deasupra apei intreaga schela, ele necufundindu-se intr-insa decit pina la capatinele lor.

Zisul sistem, la drept vorbind, nu era insa ceva nou. inca de la sfirsitul secolului al XIX un inginer francez, anume Rene Bazin, il propusese si facuse chiar cu el mici incercari intre Franta si Englitera.

Viteza, dupa cit demonstrase inginerul, nu putea decit sa fie sporita prin faptul ca rotile nefiind inzestrate cu linguri sau lopeti precum se urma pina la dinsul, nu aveau sa mai intimpine impotrivirea apei, ci aveau sa alunece prin ea.

Se intelege de la sine ca, pentru construirea minunatului Dreadnought al pacei, tunurile si chiar pustile natiunilor europene fusesera rechizitionate si topite, iar la urma schimbate in acea masa de otel ce se ridicase si inaintase an cu an tot mai departe peste unde. si tot de la sine se intelege ca inginerii, arhitectii, cit si lucratorii din toate tarile isi gasira acolo intrebuintarea timpului si rasplata larga a muncii lor.

Dar dupa ce acest urias chemat sa lege continentele intre ele si pe care nici o furtuna n-ar mai fi putut macar s-o clatine - mai ales pentru cuvintul ca valurile cele mai inalte nu urcau mai sus de 30 de metri si ca, asa fiind, nu dedeau de nici o rezistenta, ci treceau printre desirarea schelei - dupa ce dar el fu cu totul gata, se incepu o alta lucrare, aceasta si mai de necrezut.

Pe intinderea platformei, ce de la tarm se ducea pina in zare, societati de constructiuni de case se apucasera sa inalte lungi palate cu cite un singur rind, zidite din piatra usoara ce se numeste spuma de mare sau din aluminium. Pe aceasta platforma incepura sa alerge strade ce se duceau in cele 4 puncte cardinale si bulevarde intrerupte de piete largi, de gradini si parcuri asezate pe pamint adus anume si printre cari curgeau riulete de apa limpezi, pe cind altele izbucneau din bazinuri si se prafuiau peste iarba si flori ca o pulbere prizmatica.

Cele 2 miliarde ajunsera cu prisosinta pentru a duce la bun capat lucrarile. si acum, cam pe la sfirsitul anului l952, inmarmuritorul Dreadnought al oceanelor se prelungea de-a lungul tarmurilor pe linga cari fusese construit, sprijinind totdeodata pe inaltimea lui cea de 50 metri haosul unui oras ale carui margini se stergeau in departare. Cheiurile ce-l inconjurau erau, de alta parte, sadite cu copaci umbrosi si inveselite cu boschete de trandafiri infloriti.

Cit despre orasul in sine, el cuprindea, afara de gradini si monumente, diferite si mari cladiri ce serveau marfurilor ca locuri de depozitare, precum si altele, mai numeroase si mai mari inca, rezervate cerealelor si animalelor. Teatre si cafenele, cazinouri pentru ruleta si diferite jocuri "de noroc", cit si sali de serbari si de petrecere se intilneau la fiece pas. Confortul apartamentelor ce erau inchiriate cu luna, cu saptamina, si chiar si cu ziua, atingea cea mai inalta culme.

Un milion de pasageri se aflau in sfirsit in largul lor in cuprinsul neintrecutului oras. Dar pasagerii ce se inscrisesera trecusera de mult de un milion si se prevedea ca atunci cind vasul se va pune in miscare, va fi pe dinsul o imbulzeala ca si cele din orasele de tot mari. Marfurile si grinele umpleau magazinele cu virf si indesat, iar pentru a se inlatura orice intimplari nenorocite, se hotarise ca stradele ce erau podite cu placi de aluminiu sa fie sectionate pe mijloc si sa se miste singure pe roate si pe sine puse dedesubtul lor - o sectiune intr-o directiune, a doua in alta - iar aceasta cu o iuteala de 6 km pe ora. in stradele mai inguste, se pusese in circulatie mici si usoare trasuri din impletitura de papura, de paie si din trestie de mare.

Aceste trasuri erau duse prin oras cu iuteli deosebite de biciclisti ce se inhamau la ele sau le impingeau cu zdravene apasari de pedale in directiunile dorite. Se desfiintase astfel zgomotul asurzitor al autobuzelor (ramase in memorie ca niste mastodonti preistorici) si al greoaielor automobile pe care industriasii nu le modificasera intr-adins pentru a-si putea trece fieraria veche, si al tractiunei prin cai, tractiune ce de altminteri nici n-ar mai fi fost cu putinta de vreme ce omenirea, care evoluase intre anii 1900 si 1952, mincase toate aceste animale asa-numite nobile, nemailasind la ordinea zilei decit boii si magarii.

Subsolul orasului fara pereche era tot asa de surprinzator ca suprafata lui. Dintr-insul energia pe care numeroasele uzine o raspindeau in toate suburbiile intretinea miscarea ziua si noaptea, fie ca ea s-ar fi schimbat in lumina orbitoare, fie ca s-ar fi facut caldura sau adiere racoroasa incarcata de parfum.

Mai trebuira, fireste, 2 miliarde pentru a cladi orasul si a-i inzestra subsolul cu dinami si cuptoare, cu canalizari si alte lucrari de cari nu poate fi lipsita nici o gramadire omeneasca.

Dar aceste doua miliarde fura si ele subscrise intr-o clipa.

Domnul du Gregeois - cel care avusese ideea de a cladi acest Dreadnought - era un inginer a carui faima se dusese departe in lume, si el isi stabilise calculele cu atita siguranta incit ceea ce spunea era indata crezut numai pentru ca spusa pornise de la el.

si de fapt ce insemnau in fond aceste patru sarmane miliarde fata de veniturile pe cari aveau sa le aduca si fata de progresele ce aveau sa fie indeplinite in cite patru colturile lumei deodata?

Pe veci invins, oceanul isi va dezlantui zadarnic puterea. Valurile cele mai despletite, strigatele cele mai groaznice, minii de tigrii si iurese de elefanti, toate acestea n-aveau sa mai insemneze nimic fata cu uriasul ce va supune dupa vointa lui adincurile in cari un munte cit Himalaia s-ar scufunda si ar disparea ca un sloi de gheata.

Acest titan va aduce dar, pe vreme buna ori pe vreme rea, prosperitatea din pintecele lui, de la o lume la alta, cu aceeasi seninatate, si va restabili intre popoare curentele sufletesti slabite, va lega pe om de om intr-una si aceeasi confederatiune: cea a unui neincetat mers spre progres. Daca se va mai adaoga la aceasta ca numai cele 12 curse, pe cari Oceania-Dreadnought le-ar face pe an de la un continent la alt continent, transportind de fiece data un milion de calatori, a cite 100 lei de fiecare, ar da un venit de un miliard doua sute milioane, oricine va putea sa priceapa ca dividendele de cari aveau sa se bucure actionarii erau sa fie nebunesti. Un alt venit de cel putin un miliard urma sa fie incasat tot anul pentru marfurile si produsele agricole incredintate vasului. in sfirsit, casele de pe platforma lui, ce fusesera cezionate mai multor societati de cladiri, trebuiau, pe cale de impozite puse de societatea fondatoare, sa mai dea ca beneficii actionarilor sume ce ar fi trecut si ele de un alt nou si rotund miliard. Cifrele, precum se vede, se revarsau ca o apa in matca ei, asa ca nu mai putea fi nici vorba de capitalurile puse in joc.

Cu toate acestea, desi totul parea gata, desi pe strade fluturau steagurile celor trei mari state aliate, si anume: ale Frantei, Engliterei si Statelor-Unite, Oceania-Pacific nu se misca inca din loc, raminea alaturat cu tarmii golfului de Gasconia.

Tirite ca de nebunie, actiunile urcau la niste culmi fantastice. Parti ale lor, din cite 500 lei una, se mentineau de o luna pe toate pietele financiare la cite 480.000 lei fiecare si pareau in momentul de a atinge jumatatea de milion. Actionarii pusesera deci mina pe averi tulburatoare.

Toamna insa se apropia si odata cu sosirea ei veni si ziua hotarita pentru inaugurare, sau altfel zis, pentru pornirea spre New York a miscatorului oras.

Pentru a se inlensi putinta calatorilor ce alergasera din toate partile lumei spre a fi fata la aceasta solemnitate, se facusera cite 100 de cai ferate paralele ce varsau zilnic calatorii pe coasta

Gasconiei, nu cu sutele de mii ci cu milioanele. Dupa cit se spunea, cifra celor sositi sovaia de mai bine de o saptamina intre l2 si l4 milioane.

Companiile asociate ale construirei vasului isi luasera din vreme masurile pentru a putea sa ofere locuinte unei asemenea migratiuni de popoare. Ele cladisera, pe o intindere de peste 60 km a tarmurilor, hoteluri peste hoteluri si vile linga vile. Case italienesti, englezesti si rusesti ridicate din materialuri usoare, si pina si locuinte arabesti si indiene cit si cule romanesti, se desirau impestritindu-se citeodata cu locuinte japoneze si chineze.

Aceasta noua lovitura financiara a domnului du Gregeois il urca dintr-o data la rangul de imparat al pacei si de rege al aurului.

in ce priveste acest aur, este si drept a se spune ca el nici nu mai incapea in lazile de fier ale confederatelor societati. Se mai poate spune ca din cauza prea marei abundente a zisului metal, Franta se gasea in pragul unei mari catastrofe.

Nu mai era om care sa nu se fi imbogatit si foarte putini ramasesera cei cari mai voiau sa munceasca. Agricultorii si comerciantii, industriasii, lucratorii si pina si haimanalele ce nu erau pina atunci decit niste "tiriie-briu" isi aveau acum depozite insemnate de bani in aur la Banca Frantei, la Creditul Lionez, si la alte mari banci. Cei cari fusesera mai prevazatori nu asteptasera ca preturile paminturilor si caselor sa creasca, ci isi cumparasera, care mosii, care castele, care vii si case de specula.

Odata cu gramadirea aurului, crescu insa si pretul oricarui obiect, iar kilogramul de carne nu se mai vindu decit pe 100 lei si jimbla pe 20.

Parisul, fiindca se golise de locuitori, caci toti alergara spre golful Gasconiei pentru a face bani, ramasese vaduv de automobile, de autobuze si de trasuri de piata. Nu mai era cine sa urce in ele, nici cine sa le conduca. Nu mai functionau nici chiar tramvaiele, iar pravaliile erau mai toate inchise; si nemarginitul oras murea ulita cu ulita. S-ar fi crezut ca a trecut peste el o ciuma si ca s-a sfirsit pentru dinsul de veci orice activitate omeneasca. Cei cari il parasisera mai intii fusesera ministrii si autoritatile cari dedesera fuga acolo unde in toate partile licarea si zdranganea aurul. Sergentii de politie nu mai aveau nici ei ce pazi, pentru ca nimeni nu mai avea zor sa fure, iar apasii ce bagasera spaima in atiti bogatasi erau acum mari si pintecosi proprietari.

Dar ziua cea mare sosi. Ivirea ei fu vestita de 1.000 de lovituri de tun ce izbucnira in tot lungul golfului.

Milioanele de rasuflari ce gifiiau in acea clipa in fata marii se schimbara intr-o aripa de furtuna, care trecu deodata peste valuri si le ridica in sus razvratite. Boltile cerului fura zdruncinate si se cutremurara de trei ori.

Dar cind, sub caldul si tinarul soare al intiielor zile de aprilie, Oceania-Pacific-Dreadnought fu pus in miscare de puternicele lui motoare, el a carui constructie pasionase in timp de 20 de ani populatiunile cele mai departate ale pamintului, si cind fu vazut ca inainteaza cu orasul lui, pe ale carui strade misuna lumea ca in Parisul de odinioara, milioane de milioane de strigate se ridicara detunatoare si, izbindu-se de cheiurile orasului, se intoarsera, trimise inapoi de izbire, si maturara pe tarm din fata pamintului o suma de hoteluri si case pripit si usurel cladite.

Oceania-Pacific insa isi urma drumul neturburat, se ducea cu largile lui bulevarde impodobite cu ciresi infloriti, cu castani pe ale caror ramuri, petale de flori trandafirii puneau o zapada primavarateca, se ducea catre era cea noua, iar New York si universul intreg il salutara, si in timp de ani numerosi, acest Dreadnought al pacei si fericirei cara bucuria si bunul trai - toate satisfacerile sufletesti si materiale - de la un continent la altul.

Cu toate acestea...

Cu toate acestea, veni o zi cind nu mai voi nimeni sa munceasca. si fiindca nimeni nu mai vru sa puna mina pe nimic, nu mai fu in curind, oricit s-ar fi platit, - bucata de piine cit de mica, afara daca n-ai fi plamadit-o si dospit-o singur.

Din aceasta cauza, comert, industrie, arta, munca a pamintului, orice, inceta de a fi si fiece popor se cufunda cu incetul in barbarie. Nu mai erau pe strade nici maturatori, nici lampagii cari sa aprinda felinarele, nici pravalii unde sa se mai vinda ceva, nici politie, nici hoti si nici functionari. Birturi nu mai erau de asemenea si teatre si mai putin. Unde erau sa se mai gaseasca nebuni cari sa gateasca bucate, nebuni cari sa le serveasca la musterii, si alti nebuni si mai mari cari sa se urce pe scena, sa tipe, sa plinga, sa cinte, -sa urle, ori sa se strimbe la public? Toti erau bogati.

Din fericire, un sindicat de bancheri, si n-ar fi de mirare ca el sa fi fost chiar cel care cladise Oceania-Pacitic, se uni sa transporte in diferite parti ale subsolului vasului o nespus de mare cantitate de dinamita, si dindu-i foc il azvirli intr-o noapte in aer.

Rezultatul: lumea se puse din nou pe lucru; se reivira brutari, pravaliasi, birtasi, politie si chiar apasi, si lumea urma sa fie, tot ca inainte, bogata si saraca, fericita si nefericita.

Dar sa nu purtati simbetele, scumpi cititori, acestui sindicat. Ci sa ziceti impreuna cu mine: Fie-i tarina usoara acestui Pacific-Dreadnought.

Oceania - Pacific - Dreadnought

Aceasta pagina a fost accesata de 1978 ori.

Oceania - Pacific - Dreadnought

Oceania - Pacific - Dreadnought

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera