Eros

de Alexandru Macedonski

Nascut la 14 martie 1854 la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie 1920 la Bucuresti

Sub trandafiriul amurg, Thalassa se intoarse in odaia din far. Lungit pe pat, clipa pe care o traise isi urma adancirea in sufletul lui. Lancezirea in care ea il aruncase ii ridicase nu numai cunostinta timpului, dar si a locului. Pe eul lui cel vechi il cauta si nu-l mai afla. O alta entitate se altoise pe cea care fusese a lui. Era acelasi, si era altul.

Avusese de trecut numai un prag, insa dincolo de el i se deschisesera in fata lumi de senzatii a caror fiinta nici n-ar fi lamurit-o mai inainte. De fapt, poate ca in corpul lui Thalassa nu mai era Thalassa, sau, daca mai ramasese ceva din el, acest ceva nu mai trebuia sa fie tinut in seama.

Sufletul sau fusese aproape scos afara din locuinta pe care si-o cladise odata cu intrarea lui in viata pamanteasca, si inlocuit de al lui Eros, care ii luase cu imprumut corpul spre a-si face din el o vremelnica imbracaminte.

Schimbarea trupeasca pe care zeul o indeplinise asupra-i nu i se infatisa decat prin neinsemnatatea unei usoare rani, insa abisul pe care ea il sapase intr-insul era nemasurat.

Afara, noaptea destindea peste insula ca niste grele aripi de corb. Vazute prin pervazurile ferestrei, imprejurimile farului se framantau ca naluci negre. Marea era si ea neagra, iar nori furtunosi cerneau vazduhul.

O descordare si o indurerare a tuturor muschilor ii departa insa somnul de ochi. Fara voie, privirile i se duceau printre cutele norilor pe care ii vedea prin geamuri si de-a lungul carora soarele, uitandu-si darele, scapara scanteieri ca ale spinelei si almandinului, ca ale piropului si morionului.

Dar somnul, spre ziua, il urca spre imparatia lui. Valurile isi incetasera zbuciumarile si zorile se varsau limpezi. Binefacatoare, o adiere imprastia peste tot un fel de fericire, era ca o proslavire a vietii in ciuda neajunsurilor sau chinurilor pe care le cuprinde in ea. Iar cand soarele se ridica, vazduhul se umplu cu rostogoliri de nori albi si azurii, ce aci se faceau pasari si corabii cu aripile si panzele intinse, aci munti si vai prapastioase, sau osti de uriasi si siruri de cai, cu sarituri in doua picioare si cu pete de sange pe narile lor spumate. Dar norii de la rasarit, cat si cei de la apus ajunsesera de se impreunara si intreaga intindere a cerului nu mai fu in curand decat o trandafirie fulguiala de petale de flori de piersici.

Thalassa deschisese ochii in mijlocul acestei frumuseti. Dar din acea zi incepu pentru el o viata noua. Vartejul de flacari isi urma incolacirile pe care si le azvarlea pe dupa bratele si picioarele lui - cu care il lega cot la cot. De-ar fi fost ziua sau noaptea, focul cumplit nu inceta sa-l mistuiasca. Prisosul de tinerete si de putere se revarsa, ca de la sine, din cupa prea plina.

Eros isi iubea alesul, dar totdeodata isi razbuna de impotrivirea ce intampinase din partea acestui suflet ce se inchisese in el ca intr-o cetate. Istovirea pe care i-o pricinui ii puse astfel in auz suierari ca de crivat. Ameteli il lipseau de siguranta mersului. Din timp in timp, ii pierea pana si vazul, iar vointa sa faca vreo miscare mai obositoare il parasea.

August si septembrie desfasurara calduri cu totul mari. Desi toamna se apropia, el s-ar fi putut crede in toiul verii. Moliciunea ce-l covarsea nu mai era de biruit. Abureala diminetilor urma sa il tina in ea ca intr-un margaritar trandafiriu. Marea si insula gafaiau. Plantele din familia balsaminelor - cine stie de ce vanturi insamantate pe stanca - isi suspinau parfumele incalcindu-si-le unul intr-altul. intaratate de soare, firele de iarba isi pregateau rodniciile viitoare. Garofitele de camp, romanitele si galbenasii, in cautarea vreunei urme de umezeala, pe care n-o gaseau, isi infigeau cu neastampar radacinile printre crapaturile pietrelor si, scurse de snaga, se ofileau. De la o floare la alta si de la un fir de iarba la celalalt se petrecea un schimb de impreunari nevazute, precum este cel de la nesfarsitul de mare la nesfarsitul de mic. Caci si intre ce se vede si intre ce nu e vazut a fost si va fi aceeasi puternica si neinteleasa legatura ce apropie pe floare de floare si pe om de Dumnezeu. Marea, in vremea aceasta, era sorbita, strat cu strat, de soare ce, ridicand-o spre el, o schimba in aburi, si ce, subtiindu-i si pe acestia dincolo de marginile cunostintelor, le smulgea trasnetul ce infasoara pamantul cu serpuiri de foc ale caror iuteli abia incap in mintile de tot inalte.

Vantul se juca cu mireasma florilor, isi incarca aripile cu betia din ea si plamadea - ducand-o uneori mai sus, alteori mai jos, si supunand-o cand frigului si cand caldurii - taina unor lumi ce nu numai ca nu pot sa fie vazute, dar ce nici nu se pot inchipui. Iar atat in acele lumi, precum si in cele care cad sub simturile noastre nu lucra decat aceeasi imbrancire careia i s-a dat numele de dragoste sau de afinitate si al carei scop pare sa fie desfiintarea totului in o obsteasca asemanare.

Nervii ce se incordeaza sau se dezcordeaza numai dupa intiparirile primite dinafara si pe care le duc apoi la creieri, isi vedeau schimbate insusirile firesti. Cunostintele cu care era pus in legatura pe aceasta cale se departau in adevar neincetat mai mult de cele care se afla la indemana celorlalti oameni. Spre a iesi din starea in care cazuse i-ar fi trebuit puteri pe care nu le avea. Clipa temuta si dorita se asezase in el ca un stapanitor crud.

Cufundati in adancimile de sub frunte, ochii lui, a caror sclerotica se ofilea, isi sporeau stralucirea, incercuind-o cu cele doua santuri vinete ce se sapasera sub ei - jgheaburi prin care i se scurgea tineretea si viata. Vederea i se exalta, indoind pentru el marimea lucrurilor si vioiciunea culorilor.

Tendoanele picioarelor si bratelor abia mai ascultau de poruncile ce li se dau de nervi. O lancezeala aproape femeiasca ii intarzia miscarile, traganindu-i-le pe un ritm molatic. Frumusetea corpului si chipului nu-i fusese atinsa de istovirea ce-l dobora; ea isi pierduse numai din barbatia si sanatatea ei.

Ratacind fara scop si cand intr-o parte a insulei, cand in alta, el lasa bratele sa-i atarne in voie si se tara mai mult decat umbla. Mintea ii era tot intr-o vreme lipsa de la orice. N-ar fi stiut nici daca e senin, nici daca sunt nori, nici daca e frig, nici daca e cald. Era dus dincolo de lumea pamanteasca.

Dar amintiri din scurtul lui trecut il redau vietii zisa adevarata. Locuirea lui in Sulina il recucerea.

Cat de frumos era, sau i se paruse lui, acel oras. Calare pe unul si pe celalalt tarm al Dunarii, sub un cer oriental, si oglindindu-se in micile valuri albastre ale marei curgeri de apa, acest oras se rezema in dreapta si in stanga pe nesfarsitele balti ale Deltei. Fragezimea trestiei si a papurei il infasura cu verdea ei manta, pe cand, in fata lui, marea alerga, impunatoare, spre zari.

sirurile de case cu doua randuri isi culcau peste strade, sub tanarul soare al lui aprilie, prelungirea umbrelor viorii. Cladite dupa chipul locuintelor din climele calde, ele aveau terase in loc de coperisuri si, deasupra lor, infloreau leandri si rodii. Ferestrele erau, mai toate, aparate de soare prin jaluzele verzi sau galbene, dincolo de care scanteiau prin crapaturi ochi de zori sau ochi de soare. O! dintre atatea fete ce-i aruncasera de dupa ele trandafirii arzatoarele zambete, de ce, prin vraja unei minuni, nu se ivea clipa de purpura care sa stramute pe vreuna in insula, pentru ca dansul sa-i cada in fata, trasnit.

Dar Sulina, ca si toate celelalte orase cu zane, se invalmasea departe, radea si canta fara sa-l stie, si el ramanea rob al nemilostivei culmi, pisc prea inalt, dar pe al carui varf, legat ca pe un rug, ardea de viu intocmai dupa cum ardeau crestinii din care Neron isi facea masalele la treptele imparatestilor lui scari.

Sosirea vaporului Comisiunei, poruncit sa aduca trebuincioasele intretinerii pe alte trei luni, era asteptata de el cu infricosata nerabdare cu care osanditul la moarte asteapta vestea ce are sa-i hotarasca soarta. Se gandea sa ceara capitanului - si aceasta nu era prea greu sa i se invoiasca - inlocuirea pentru o saptamana cu vreunul din oamenii de pe vas, timp pe care il va petrece in Sulina. Neaparat ca, o data acolo, nu s-ar fi inapoiat in insula cu nici un pret si - cine stie? toate se pot intampla - n-ar fi fost cu neputinta ca vreuna din imbatatoarele malteze ale orasului sa-si opreasca ochii de jeratic asupra-i.

Flori de Orient, cum sunt de obicei femeile acestor locuri, mai toate sunt crini si boboci de trandafir aproape deschisi inainte de vreme si mai toate sunt gata sa soarba - intre treisprezece si patrusprezece ani - flacara cat de apriga a celor mai pustietoare patimi. isi aducea aminte ca una, fata din parinti cu dare de mana, nu fusese oprita nici de varsta si nici de imprejurarile care o azvarlisera, prin nastere, pe o treapta lumeasca inalta, spre a se face nevazuta cu ciprioticul galigan de pe un vas de marfuri ce se adapostise de furtuna in port.

si de ce nu i s-ar fi intamplat si lui la fel? Pentru intaia data s-ar fi vazut oare un asemenea lucru, si nu stia el, pana si din basmele pe care Halimaua i le desirase in minte, ca nu tocmai rar fete de imparati isi jertfisera insasi vietile de dragul unui baiat frumos? Cat despre el, pentru fata care l-ar fi iubit - saraca de-ar fi fost - n-ar fi gasit oare intr-insul mijloacele sa se ridice deasupra celorlalti oameni si s-o daruiasca cu toate podoabele lumesti facand-o si cea mai fericita dintre femei? Caci se afla oare putere mai mare decat a patimei si nu se schimba ea, de cate ori e arzatoare, in vajeietoarea coarda de arc de pe care sageata ce pleaca se duce sa loveasca drept in tinta?

Dar vaporul Comisiunei, ancorand in sfarsit in fata insulei, ii taia orice nadejde. Nici unul dintre slujitorii lui nu primi sa ia raspunderea indeletnicirilor farului pe un timp cat de mic. Capitanul ii fagadui numai ca ii va inainta cererea la Sulina si ca i-o va sprijini.

Plecarea vasului ii spori indarjirea. Octomvrie, ce venise, se incarcase cu prisosul de putere al verii ce urmeaza sa lucreze in fructele coapte pentru ca ele sa aseze, dupa ce vor cadea la pamant, prin samburii lor pregatiti pentru aceasta, temeiurile vietii unor viitoare generatii de pomi.

Asa se intampla si in simturile lui. Ele, cu toate ca aerul se inviorase, fusesera batute de o prea mare zdruncinare pentru ca faptura lui sa nu cheme viata prin toate fibrele si porii.

Pustnicia pe care o ceruse cu atata dor i se facuse groaznica.

Ar fi parasit insula inot numai sa iasa din ea. Dar mintea il indrepta grabnic catre un alt mijloc, si el se mangaia cu nadejdea unei apropiate mantuiri.

Luntrea cu care venise acolo nu-l astepta ea, in adevar, trasa pe uscat de trei luni, si avea el nevoie de altceva decat de panza pe care o taiase spre a-si coperi patul si masa, si pe care, din cateva impunsaturi de ac, usor o putea innadi la loc?

Cand insa se duse spre tarm, isi dete seama ca soarele ii scorojise lemnul, ce se afla gaurit pe locuri de mai inainte chiar - gauri pe care le astupase cum putuse la plecarea lui din Sulina - si ca acum acest lemn ii ramanea in maini.

si fiindca in zadar isi tot astepta liberarea, ea nemaisosindu-i, dansul se opri la gandul sa-si faca o alta luntre, cu scanduri smulse de prin odai.

Aceasta lucrare pe care o si incepu, si ce-l duse la sfarsitul lui octomvrie, nu-i fu insa de vreun folos: Eros, ajutat de Eol, ii pregati cumplita dezamagire sa i-o rapeasca de pe tarm tocmai in seara cand o dedese gata si sa i-o zdrobeasca de stanci.

Thalassa trebuia dar sa-si indeplineasca osanda, sa ramana robul si totdeodata imparatul insulei, si, uitandu-se cu ochii tinta in golul ce i se deschidea in fata, sa intinda asupra-i urzeala pe care era preursit - intocmai ca Dumnezeu- sa teasa lumile inchipuirii.

Dar o data cu timpul care se scurgea, scadea si dorul lui de a se intoarce la vreun tarm. El se deda cu grozavia si cu frumusetea insulei, si corabiile ce treceau in largul marii nu-l mai furau catre nici un tarm...

Ele treceau, lasau dare pe luciul apei, insa atat corabii cat si dare se stergeau, pe cand apusurile ce se inecau tot mai mult in nori siruitori de sange imbranceau pe Thalassa in rosia epoda a varstei de flacari...

Cimpoi si tibicine
Dies irae
Epoda rosie
Erebos
Eros
Grijania de foc
Impartasania din urma
Noaptea de argint
Priap
Pronaos
Ultra coelos
Zile de aur

Aceasta pagina a fost accesata de 1856 ori.

Eros

Eros

de Alexandru Macedonski

Biografie

Opera